Cât vor primi Tehnostrade și Spedition UMB pentru a construi lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva

Cât vor primi Tehnostrade și Spedition UMB pentru a construi lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva
Publicat: 01/08/2013, 12:17
Actualizat: 10/12/2013, 20:03

Proiectul vizează construcția a 22,1 de kilometri de autostradă între Deva și localitatea Ilia.

Contractul, atribuit prin licitație deschisă, are o durată de proiectare de șase luni și un interval de execuție de doi ani, perioada de garanție fiind de patru ani.

Pentru 85% din valoarea eligibilă a contractului a fost solicitată o finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, diferența urmând să fie asigurată de la bugetul de stat.

Reprezentanții CNADNR au declarat recent agenției MEDIAFAX că se așteaptă să semneze în august contractele pentru construcția loturilor 2, 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, proiecte care însumează peste 70 de kilometri și au o valoare totală estimată la peste trei miliarde de lei (circa 680 milioane euro), fără TVA.

Lotul 2 a fost atribuit asocierii italiene Salini – Secol, lotul 3 consorțiului Teloxim Con SRL (controlată de omul de afaceri Theodor Berna) – Comsa SA (Spania) – Aldesa Construcciones SA (Spania) – Arcadis Eurometudes SA (Olanda), iar lotul 4 asocierii Spedition UMB- Tehnostrade.

La Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) au fost înregistrate în perioada 20-23 mai mai multe contestații formulate de Spedition UMB și Strabag referitoare la procedura de atribuire a contractelor de proiectare și execuție a loturilor 2 și 3.

CNSC a respins ca nefondate contestațiile și a dispus continuarea procedurilor de atribuire. Împotriva acestei decizii au fost formulate plângeri la Curtea de Apel, acestea fiind de asemenea respinse de instanță.

CNADNR estima anul trecut costuri de puțin peste un miliard de lei, fără TVA, pentru fiecare lot.

În aprilie 2011 CNADNR a selectat consorțiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d”Acqua- Cossi Construzioni pentru primul lot (27,4 kilometri), constructorul avansând o ofertă de 681 milioane lei.

Autostrada Lugoj – Deva face parte din Coridorul IV paneuropean, care începe în Germania și se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăștie, Sibiu, București, Fetești și Constanța, ruta continuând până la Istanbul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?